Cu tancul în lanul imposturii educaționale

Nu am vorbit
despre partea educațională a cazului Baranga până nu mi-am luat cele mai bune
informații pe care cineva, cu excepția președintelui, le poate lua în România. Lucrurile
sunt clare pe partea politică: premierul are obligația să-i nimicească politic
pe toți cei aflați pe traseul susținerii politice a lui Baranga. Iată ce am
aflat:

  • exista
    (poate mai există) un sistem (subliniez, un sistem, nu o persoană)
    care contra
    cost îți dădea diplomă de bacalaureat ȘI foaie matricolă chiar dacă nu o aveai
    nici pe pe prima, nici pe a doua;
  • pe
    baza acestora te înscriai la o facultate neacreditată, care, neacreditată
    fiind, nu putea să dea diplomă de licență;
  • ulterior,
    pe baza “absolvirii” studiilor la universitatea neacreditată, contra cost,
    mergeai la o universitate acreditată și dădeai examenele. Evident erai lăsat să
    copiezi cât să nu bată la ochi dar, dacă dădeai mai mulți bani, mergea altul să
    dea examenele în locul tău. Mi se spune (nu am probe, dar având în vedere
    sursele, cred) că celui care dădea examenul în locul tău i se furniza inclusiv
    o carte de identitate plastografiată;
  • odată
    diploma de licență obținută restul (master, doctorat, abilitare) era floare la
    ureche căci deja se bazau pe acte reale din punct de vedere fizic (nu erau
    falsuri, ca banii falși de exemplu) dar obținute fraudulos (deci extrem de greu
    de dovedit).

Un astfel de
exemplu au fost celebrii absolvenți italieni
de medicină de la Maiorescu, Oradea și Arad. Au fost prinși pentru că nu
intraseră pe teritoriul național pe perioada studiilor… Lor le-a fost retrasă
diploma  imediat după introducerea de
către mine în lege a posibilității retragerii administrative a diplomei[1]
(doar așa Italia (care avea dreptate!) a stopat scandalul de la nivelul UE
referitor la diplomele obținute fraudulos[2]).
Retragerea diplomelor a fost, din păcate, anulată de ÎCCJ după ce am plecat din
minister[3].

Nu am cunoscut
acest modus operandi cât am fost în funcție, însă am mirosit că ceva era
putred. De aceea am introdus în Legea 1 a educației naționale obligația înființării  unui Registru Matricol Unic (RMUR) pentru
controlul riguros al diplomelor[4].
Care, RMUR, are o poveste interesantă: introdus în legea semnată de mine în
2011, platforma informatică propriu-zisă a fost finalizată în 2012, la puțin
timp după ce nu am mai fost în funcție. Totuși, din 2012 în 2016 nu s-a
întâmplat nimic: pur și simplu nimeni nu s-a ocupat să introducă datele studenților.
În 2016, ministrul Adrian Curaj a introdus, primul, în contractul de finanțare
al universităților obligativitatea acestora să completeze registrul[5].
Care era, evident, operațional pentru viitor, nu și pentru trecut: mafioții au
avut astfel 5 ani pentru a șterge urmele.

În concluzie

  1.  RMUR
    a început să fie utilizat abia în 2016, cu toate că era funcțional din 2012. Fraudele anterioare, dacă au fost dibaci
    executate, sunt foarte greu de depistat. Întrebarea mea este: de ce doar în
    2016? De ce, contrar legii, până atunci nu s-a făcut nimic?
  2. De ce
    instituțiile abilitate ale statului nu au informat miniștri, premieri,
    președinți, despre acest fenomen? Subliniez, fenomen, nu eveniment izolat. Dacă
    nu știau trebuie demisii. Dacă au fost părtași trebuie condamnări.
  3. Dl.
    Orban are obligația să spună public pe ce filieră a venit Baranga și să nimicească
    politic întreaga filieră. Altminteri el și partidul său girat de președinte
    sunt părtași la distrugerea filonului moral al națiunii.
  4. E
    bine că un politician care se va afla în următorul Parlament și conduce
    Consiliul Național al Rectorilor, dl. Câmpeanu, reacționează puternic și cere
    operaționalizarea completă a RMUR, așa cum l-am gândit în lege.
  5. Nu,
    nu toți miniștrii sunt la fel. Nu accept ca eu, care mi-am pus în balanță
    imaginea publică și mi-am asumat riscuri personale uriașe (gândiți-vă că Emilia
    Șercan a fost amenințată cu moartea pentru acte similare) să fiu pus în aceeași
    oală cu miniștrii care nu au făcut nimic pentru curățenie. Da, a fi ministru
    este o onoare, dar nu când ești pus alături de mulți dintre cei care mi-au
    urmat. 
  6. Nu,
    nu ”fiecare ministru vine cu reforma lui”. Fiecare ministru vine cu camarila
    lui. România a beneficiat de o singură reformă: cea gândită de Mircea Miclea în
    Comisia Prezidențială și pusă în practică de mine prin Legea 1. Restul au fost
    modificări cu un singur scop: avantaje politice și financiare pentru cei care
    le făceau. Cred că și România Educată are de unde se inspira.
  7. Știți
    care e cel mai fain sentiment? Când cei care îți erau inamici cer, peste ani,
    să fie aplicate fix măsurile tale. Asta à propos de dl. Câmpeanu, care a fost
    membru al guvernului Ponta și nu le-a aplicat iar acum, iată, a luat sabia
    dreptății în mână. Sper să o și folosească, nu doar să o arate. Și comunismul,
    până la urmă, tot de un comunist, Gorbaciov, a fost dezmembrat…

La nivel
personal, de care nu doresc să fac abstracție (până la urmă deciziile politice sunt
luate de oameni, unii buni, alți proști) am obligația să vă întreb pe voi, care
azi urlați ca din gură de șarpe când vedeți că sunteți victime ale imposturii:

  •  unde
    erați și cui luați partea în 2010-2011 când eram masacrat politic și mediatic din
    cauza acestui articol 201?
  • Unde
    erați și cui luați partea când mă luptam, împreună cu doar 4-5 oameni,
    împotriva mafiilor din educație cărora le cauzam pierderi de sute de milioane
    de euro prin mecanismele de fraudare a diplomelor, începând cu cele expuse mai
    sus (tăiate de la rădăcină de mine prin RMUR) continuând cu copiatul la bac și
    doctoratele plagiate (ambele stopate tot de mine și, ulterior, de preluarea
    ștafetei de Emilia Șercan), sau cu evaluarea granturilor de cercetare de o
    camarilă politică, proces stopat tot de mine și Dragoș Ciuparu în 2011?
  • Ați
    ieșit în stradă pentru a-l băga pe Dragnea la pușcărie, de ce nu ieșiți în
    stradă pentru a apăra fibra morală a educației din România, infinit mai
    importantă?
  • Înainte
    de a vota, v-ați uitat un pic mai atent la persoanele și partidele votate, sau
    doar la garagara pe care o fac?
E, însă, ceva mult mai grav: ne-am obişnuit să ne îngropăm morții sub pământ şi vii sub hârtii: ștampila și dosarul cu șină bat orice logică a bunului simț. Cea mai înaltă instanță, Înalta Curte de Casație şi Justiție, judecă pe formă, nu pe fond. Falşilor medici italieni li s-a lăsat dreptul la practică, în ciuda tuturor dovezilor imposturii pentru că… art. 146 din legea 1 nu bate nuşce articol din altă lege… Lui Ponta, nuşce oficiu al drepturilor de autor i-a declarat cartea neplagiată pentru că… folosise un font diferit.

E, desigur, treaba fiecăruia să judece acum gradul meu de aroganță sau alte
chestii inexistente, dar rețineți un lucru: nimeni în afară de mine și câțiva
oameni care mi-au făcut onoarea colaborării nu s-a pus de-a curmezișul imposturii,
cu fapte, nu vorbe, în cei 31 de ani postrevoluționari. Pentru că am făcut-o
nimeni nu poate să-mi spună vreodată, mie, că nu se poate! Se poate, dar nu se
vrea! Nu doar că nu se vrea la nivel politic, ci, având în vedere că poporul
votant a ales hoți de doctorate ca Ponta, limitați intelectual ca noul pesede
sau gargaragii, tentația de a spune că, de fapt, poporul nu vrea, e destul de
mare. Și, în definitiv, cine suntem (eu și cei câțiva oameni care mai luptă pentru
un sistem corect al valorilor în educație) pentru a face o curățenie nedorită
de majoritate? E desigur, dreptul fiecăruia să mă judece, dar e obligația mea
să vorbesc despre lucrurile bune pe care le-am făcut.

În prag de alegeri am obligația să spun, public, că premisele unei
schimbări în bine în educație sunt proaste:

·        
niciun
partid nu are în rândul aspiranților la loc eligibil în Parlament un număr
suficient de oameni care să întruchipeze vectorul reformei reale și nici o
apartenență la agenda schimbărilor necesare în educație,

·        
premisele
alocării fondurilor europene pentru educație și cercetare nu sunt bune:
observațiile mele îmi arată că agenda unei ”împărțeli politice” bate agenda
nevoilor realiste ale educației, or fără acești bani vom fi subfinanțați,

·        
oferta
PNL poate fi judecată prin prisma acțiunilor din ultimul an, cei de la USRPLUS
au planuri ridicole în domeniul educației, pe care le-am taxat ca atare iar PSD
are un uriaș potențial toxic prin oamenii din eșaloanele inferioare,

·        
situația
este atât de degradată încât și Einstein dacă ar fi ministrul educației și tot
nu ar reuși mare lucru. E nevoie ca premierul și întreg aparatul guvernamental,
de la fonduri europene la muncă, IT și finanțe să știe și să vrea să facă.

PS: credeți că e
singular cazul Baranga? Sunt, probabil, mii de Baranga, unii în funcții înalte.
Primul căruia i-aș verifica validitatea diplomei de bacalaureat e plagiatorul
național VV Ponta. Și nu, nu e o glumă și nici un atac politic.



[1] Art. 146
Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o
diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace
frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie
universitară.

 

[2] https://www.mediafax.ro/social/scandalul-diplomelor-false-inchis-autoritatile-italiene-nu-se-vor-mai-opune-recunoasterii-lor-in-ue-8988204

 

[3] Decizia ÎCCJ nr. 3068/2012 vezi și https://www.hotnews.ro/stiri-esential-20743670-intampla-instanta-deciziile-universitatilor-retragere-titlurilor-doctor-jurisprudenta-impiedica-functionarea-noului-mecanism-propus-ministerul-educatiei.htm

[4] Art. 201

(1) Se constituie
Registrul matricol unic al universităţilor din România, denumit în continuare
RMUR. RMUR este o bază de date electronică în care sunt înregistraţi toţi
studenţii din România din universităţile de stat sau particulare acreditate ori
autorizate să funcţioneze provizoriu. Registrele matricole ale universităţilor
devin parte a RMUR, asigurându-se un control riguros al diplomelor.

(2) Ministerul
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea CNFIS,
elaborează un regulament de alocare a codului matricol individual, precum şi
conţinutul informaţiilor care vor fi scrise în RMUR.

(3) RMUR este un
înscris oficial protejat legal. Falsificarea înscrisurilor din registrul
matricol se sancţionează potrivit legii.

(4) RMUR,
registrele matricole ale universităţilor şi sistemele informatice aferente se
elaborează în termen de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a
prezentei legi.

(5) Baza de date
electronică aferentă RMUR înregistrează şi păstrează evidenţa diplomelor
universitare emise în România, pe baza registrelor existente în universităţile
acreditate.

 

[5] 5.2. Obligaţiile beneficiarului: –
răspunde de corectitudinea datelor solicitate de MENCȘ, inclusiv cele introduse
în Registul Matricol Unic, în baza cărora sunt alocate fondurile bugetare.
Completarea
datelor aferente anului I de studii pentru ciclurile universitare de licență,
master și doctorat în Registrul Matricol Unic (RMU) se face până la 31.03.2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *