Despre meditații: ieșiți din ipocrizie!

Când vorbim despre meditații suntem
obligați să ieșim din ipocrizie, cu atât mai mult cu cât președintele României
este și primul meditator al țării. Realitatea este că:

1. Meditațiile
   au existat, există și vor exista în toate țările lumii. Am trăit ani buni în Franța, SUA,
   Japonia, Germania și Anglia. Meditațiile există peste tot și sunt mai complexe
   ca la noi. De ce? Pentru că niciun sistem de educație nu poate să ofere acel mentorat
   individualizat de care are nevoie fiecare copil pentru a-și optimiza
   dezvoltarea sau remedia problemele. Relevant pentru România este că
   președintele ei, Klaus Iohannis, este primul meditator al țării: chiar el a
   spus că și-a făcut șase case din meditații. Bravo lui, o spun fără nicio
   ironie. Nu e nimic rău să câștigi un ban transferând cunoaștere elevilor. E și
   asta o dovadă că statul are obligația să încurajeze meditațiile, adică
   transferul de cunoaștere.
2. În
   România meditațiile se fac la negru. Asta nu este bine. Piața este estimată la trei miliarde de lei, deci un
   potențial de 300 de milioane de lei de colectat din impozite. Bani cu care s-ar
   putea plăti suplimentar cam 1500 de lei anual fiecărui profesor de la clasă.
3. Recentul
   anunț al ANAF, care clarifică ce au de făcut meditatorii pentru a fi în acord
   cu legea, trebuie citit, în opinia mea, ca o atenționare că vor urma controale. Ele sunt posibile legal, băncile având
   obligația de a coopera cu fiscul. Să judecăm drept: ANAF are ca atribut legal
   să colecteze cât mai multe impozite, potrivit legilor. Nu este corect să fie înjurat
   ANAF pentru că cere, prin proceduri complicate, plata impozitelor de la
   profesori pentru meditații, ci trebuie înjurat legiuitorul care scrie legi atât
   de împovărătoare și proceduri atât de complicate pentru oamenii onești.
4. Profesorii
   continuă să fie bătaia de joc a politicienilor și în afara școlii. E convingerea mea* că profesorii doresc
   să respecte legea, inclusiv cea fiscală, dar realitatea de pe teren este că în România,
   din pricina legilor tembele, e mai ușor să îți iei doctoratul decât să plătești
   impozitele datorate, dacă ești om cinstit. Și atunci mulți profesori preferă să
   dea meditații la negru.
5. Să
   spunem lucrurilor pe nume: nu e nimic rău că un profesor dă meditații și câștigă un ban muncit. Toxică
   însă este promiscuitatea asociată uneori cu meditațiile: e inacceptabil să dai
   meditații copiilor de la clasă. E inacceptabil să predai mai puțin pentru a
   avea „clienți” sau de a condiționa nota la clasă de meditații date de tine. Îmi
   pare destul de dubios să primești toată ziua bună ziua elevi la tine acasă, în
   sufrageria în care mănânci de paște sau în bucătărie printre pătrunjel și carne
   tocată.

Având în vedere aceste adevăruri și, în același timp, nevoia de meditații,
care sunt soluțiile, ce anume ar trebui să facă statul?

• a) Proceduri
  simple de impozitare. S-a simplificat impozitarea bonelor și femeilor/bărbaților care fac curat în casele oamenilor. De
  ce nu se poate și pentru profesori? Scăzută impozitarea de la 10 la 5%, sau, pentru a încuraja recuperarea pierderilor educaționale post-COVID, chiar 0%, fără
  obligația de a-ți face PFA.
• b) Simplificarea
  procedurii de înființare a unui PFA pentru meditații, pentru cei care doresc asta. De exemplu, conform
  legislației actuale, un student la matematică nu poate să dea legal meditații
  unui elev de clasa a V-a, pentru că la înființarea unui PFA i se cere o
  diplomă, pe care nu o are încă.
• c) Statul
  ar trebui să meargă și mai departe și să ofere vouchere pentru educație: în loc să risipească banii europeni
  (inclusiv PNRR) pe idei fantasmagorice, statul ar trebui să acorde copiilor, în
  special celor nevoiași, vouchere de meditații. Se dau vouchere pentru orice:
  vacanțe, mașini de spălat, mașini electrice și panouri fotovoltaice. Doar
  pentru ce e mai important -și de ce ducem lipsă- educația, nu dăm vouchere. Ba
  mai le și punem piedici celor care ar putea să-i facă mai deștepți pe copiii
  noștri să predea.
• d) Deductibilitatea
  la calculul impozitelor a banilor plătiți de părinți pentru meditații. Astfel
  părinții ar cere bon pentru meditații și ar fi încurajați să plătească pentru
  educația copiilor.

În concluzie: nu,
nu e nimic rău cu meditațiile. Ele trebuie încurajate. Nu, ANAF nu face nimic
greșit cerând ca meditatorii să își plătească impozitele potrivit legilor în
vigoare. E însă total greșită atitudinea politicienilor -ei sunt cei care fac
legi!- care au gândit proceduri de impozitare extrem de constrângătoare și care dau pomeni
pentru orice le trece prin cap, dar nu pentru esențial: nu dau nimic pentru mintea copiilor
noștri! Aștept să văd un politician mai deștept care să treacă pe repede
înainte o lege care să aplice punctele a, b, c și d de mai sus. Hai, că nu e
greu și, în plus, și statul va câștiga bani, și oamenii vor fi mai mulțumiți.

*de ce cred că
profesorii ar plăti impozite pe meditații dacă ar fi ușor administrativ? Pentru
că astfel ar putea justifica venituri mai mari, deci ar putea lua credite mai
mari și avantajoase pentru un apartament, o mașină sau altele. Și nu ar mai
avea stresul că vine ANAFul peste ei.